Mai 2017

Ştefan Luchian

1868, Ştefăneşti – 1916, Bucureşti

     Capitol aparte şi în ultima vreme tot mai apreciat, portretistica lui Ştefan Luchian întruneşte caracteristici ale unor curente de la început de secol XX.

     Mai puţin cunoscut şi vehiculat de către specialişti în opera maestrului de la Ştefăneşti, Pierrot este una dintre realizările portretistice vecine cu capodopera. Ca în puţine alte cazuri, Ştefan Luchian adoptă o compoziţie clasică cu personajul plasat în centrul imaginii, asupra căruia se focalizează întreaga atenţie. Fondul ecranat este atent nuanţat în dominanta de brun, efect cromatic menit, de asemenea, să evidenţieze modelul. Imaginea este construită prin tehnica „spaţiului cromatic”, contrastul de culori sugerând distanţa dintre fundal şi personajul aşezat în avant plan. Părul ondulat şi gulerul de tip coleretă circumscriu şi contribuie la relevarea expresiei. Caracterizarea modelului devine surprinzător de pregnantă şi datorită simplităţii compoziţionale, a evidenţierii copilului în primul rând, prin albul bogat nuanţat, adevărată partitură de virtuozitate, care contrastează puternic cu fundalul neutru. Compoziţia şi cromatica par a fi gândite într-o adevărată sinergie concentrată asupra fizionomiei de o pregnantă expresivitate. Surprinderea şi redarea psihologiei şi stărilor afective de profunzime ale modelului constituie, de fapt, marea reuşită a acestui portret. În economia figurii, sprâncenele şi mai ales ochii, partea cea mai expresivă a oricărui portret, sugerează caleidoscopic potenţialul afectiv al modelului, probând şi incredibila forţă de pătrundere şi analiză a portretistului.

Special, and ever more appreciated chapter, the portraiture of Ştefan Luchian combines characteristics of early nineteenth century trends.

Little known even to the exegesists of the creation of the master from Ştefăneşti, Pierrot is one of those portraits which make one think of a masterpiece. As in few other cases, Luchian resorts to a classical composition, placing the character in the centre and bringing all attention on him. The screened background is carefully shaded in hues of brown, chromatic effect also meant to distinguish the model. The image is built using the “chromatic space” technique, the contrasting colours suggesting the distance between the background and the character placed in the foreground. His wavy hair and the ruff describe and contribute to emphasizing the expression. The delineation of the model becomes even more striking as a result of the compositional simplicity: the child is rendered evident mostly by the richly hued white, a true display of skill, which contrasts with the neutral background. The composition and the chromatic seem to have been intended to focus synergically on the the expressiveness of the physiognomy. The success of this portrait lies in the capturing and in the rendering of the psychology, of the mood of the model. The eyebrows and especially the eyes, the most expressive part of any portrait, kaleidoscopically suggest the affective potential of the model and show the incredible insight of the artist.